ANUNT CONCURS DADPP
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI
Direcția Administrarea Domeniului Public şi Privat
Str. 1 Decembrie 1918, nr. 93, tel.0254-541220, fax 0254-545903
Nr. 16.679 din 05.09.2016
A N U N Ţ
In conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, Direcția Administrarea Domeniului Public şi Privat a municipiului Petroşani, organizează concurs pentru ocuparea unui număr de 5 funcţii contractuale vacante, astfel:
Serviciul administrarea domeniului schiabil Parâng
muncitor calificat tr.I (lăcătuş mecanic) - 1 post
Compartiment administrare cimitire, sera de flori-zone verzi
șofer tr.I - 1 post
muncitor calificat tr.I - 1 post
muncitor necalificat tr.I (gropar) - 1 post
Compartiment întreținere grupuri sanitare
muncitor calificat tr.I - 1 post
Condiţii generale:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii de participare la concurs:
muncitor calificat tr.I (lăcătuş mecanic)
10 clase/şcoală profesională/curs de calificare în meseria de lăcătuş mecanic
vechime în muncă minimum 5 ani.
șofer tr.I
studii medii/şcoală profesională;
permis de conducere auto, categoria B;
aviz psihologic,
muncitor calificat tr.I(Compartiment administrare cimitire, sera de flori-zone verzi și Compartiment întreținere grupuri sanitare )
studii medii/şcoală profesională/10 clase;
vechime în muncă minimum 1 an.
muncitor necalificat tr.I (gropar)
studii generale
Concursul constă în 3 etape succesive:
-Selecţia dosarelor de înscriere
-Probă practică
-Proba interviu
Concursul se va organiza la sediul Primăriei Municipiului Petroşani în data de 27.09.2016, ora 1000 proba practică, data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse din data de 05.09.2016 până în data de 16.09.2016, ora 13 la Primăria Municipiului Petroşani (registratură), relaţii suplimentare pot fi obţinute la camera 27, et. 2.
Dosarul propriu de recrutare în vederea participării la concursul pentru ocuparea postului trebuie sa conţină următoarele documente:
a) cererea de înscriere ( formular tip – cam. 27);
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate.
g) curiculum vitae.
La depunerea dosarului trebuie să prezentaţi actele menţionate mai sus şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
Director executiv,
Vişan Daniel-Adinel
Compartiment resurse umane, Popescu Iuliana