ANUNT 2 CONCURS DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA

System Administrator

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI
DIRECTIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ
NR. 9/5849/08.12.2016
ANUNŢ

În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,  Direcţia de Asistenţă Socială Petroşani organizează concurs pentru ocuparea  postului contractual vacant de inspector de specialitate debutant, normă întreagă, pe durată nedeterminată din cadrul Compartimentului Contabilitate.
Pentru a participa la concurs candidatul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
I. Condiţii generale:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi după caz, de vechime;
g) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
II. Condiţii specifice:
a) studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, licenţă în ştiinţe economice / în profilul economic;
b) vechime în specialitatea studiilor: fără vechime
b) cunoştinţe de operare pe calculator: nivel mediu (word, excel)


Concursul constă în 3 etape succesive:
- selecţia dosarelor de înscriere;
- proba scrisă
- interviul.


Bibliografia pentru concurs:
-Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-Legea  nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;
-Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice;
-H.G. nr.395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică / acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.


Concursul se va organiza la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială situat în Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr.90 în data de 05.01.2017, ora 1000 proba scrisă şi în data de 10.01.2017 interviul.
Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, respectiv până în data de 22.12.2016 , ora 16.


Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Compartimentul resurse umane, Juridic din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Petroşani, la nr. telefon 0254/542731.


Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă următoarele acte :
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae.
La depunerea dosarului, copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale.


Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii "admis" sau "respins", prin afişare la sediul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, după caz, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi/sau proba practică şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi/sau a probei practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Rezultatele finale se afişează la sediul instituţiei, în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut pentru contestarea şi respectiv soluţionarea contestaţiei pentru ultima probă, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii "admis" sau "respins".


DIRECTOR EXECUTIV
MRAZ CRISTINA
Close Search Window