ANUNT CONCURS_04.07.2017

System Administrator

Primăria municipiului Petroşani, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacanta de politist local cls.III, gradul profesional superior in cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Petrosani –Serviciul Politie Locala, in conformitate cu dispoziţiile H.G.R. nr.611/2008, privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare,  raportat la cele din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţii generale:
  să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


Condiţii de participare la concurs :
studii medii liceale absolvite cu diploma de bacalaureat;
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice  minimum 9 ani.
Bibliografia pentru examen :
 Legea nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicata, cu modificările           şi completările ulterioare
Legea nr.7/2004, privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi  completările ulterioare
Legea nr.155/2010, Legea poliției locale, cu modificările şi completările ulterioare, republicata, cu modificările şi completările ulterioare
H.G.R. nr.1332/2010, privind aprobarea Regulamentului cadrul de organizare și funcționare a poliției locale, cu modificările şi completările ulterioare
Ordonanţa nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora.
Concursul se va organiza la sediul Primăriei Municipiului Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr. 93  şi constă în proba scrisă în data de 04.07.2017, ora 10, data si ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de  înscriere la concurs  se  depun în termen de 20 de zile de la data  publicării în Monitorul Oficial, partea a-III-a,  la registratura Primăriei Municipiului Petroşani, respectiv de 30.05.2016, până în data de 19.06.2017, ora 16.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă următoarele acte :
Formularul tip de înscriere  la concurs (compartimentul resurse umane sau pe www. primariapetrosani.ro )
Copia actului de identitate
Copia diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
Copia carnetului de muncă sau după caz o adeverinţă,  conform modelului aprobat prin  Ordinului   nr.192 din 17 ianuarie 2013, pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilornecesare ocupării funcţiei publice ( model pe  www. primariapetrosani.ro)
Cazier judiciar
Adeverintă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare (adeverinţa trebuie să cuprindă în clar:numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice)
Copia fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale, sau după caz, recomandarea de la ultimul loc de muncă
Declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică  (compartimentul resurse umane sau pe www. primariapetrosani.ro )
Declarație pe propria răspundere care să ateste că nu a fost destituit dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani  (compartimentul resurse umane sau pe www. primariapetrosani.ro );
Curriculum Vittae.

La depunerea dosarului trebuie să prezentaţi actele menţionate mai sus şi în original.
Relaţii suplimentare pot fi obţinute la compartimentul resurse umane et.2, cam. 24.
Primar
Florin Tiberiu Iacob -  Ridzi
Compatiment resurse umane
Otilia Stanisel
Close Search Window