MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - POIM, CONSULTARE PUBLICĂ: GHIDUL „CONSOLIDAREA CAPACITĂŢII SISTEMULUI MEDICAL PUBLIC DE GESTIONARE A SITUAȚIEI DE URGENȚĂ CAUZATĂ DE CRIZA COVID-19”
INFORMARE
Prin prezenta, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, vă informează că Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului – Condiţiile specifice de accesare a fondurilor pentru „Consolidarea capacităţii sistemului medical public de gestionare a situației de urgență cauzată de criza COVID-19”, apel de proiecte în cadrul căruia se va finanța procurarea de echipamente medicale şi echipamente de protecție destinate personalului medical care tratează pacienții infectați cu COVID-19, dar și dotarea centrelor sociale rezidențiale pentru categorii vulnerabile (persoane vârstnice/ persoane cu dizabilități / copii, etc) din subordinea unităților administrativ – teritoriale locale și județene cu echipamente de protecție a personalului.
Solicitanții eligibili în cadrul apelului pot fi: spitalele suport pentru pacienţii testaţi pozitiv cu virusul COVID-19, alte unități sanitare publice cu personalitate juridică în care sunt tratate cazuri de infecție COVID-19 sau cele aferente sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională în care sunt tratate cazuri de infecție COVID-19, Ministerul Sănătății / alte autorități publice centrale sau autorități publice locale care au derulat / derulează achiziții în beneficiul unor unități sanitare publice eligibile sau unor centre sociale rezidențiale din subordine.
Cheltuielile sunt elgibile începând cu data de 1 februarie 2020, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 49 milioane de euro.
Ghidul poate fi descărcat de pe site-ul http://mfe.gov.ro/poim-consultare-publica-ghidul-protejarea-sanatatii-populatiei-in-contextul-pandemiei-cauzate-de-covid-19/.
Propunerile și sugestiile cu privire la Ghidul solicitantului pot fi trimise la sediul MFE din Șoseaua București-Ploiești, nr. 1 – 1B, Victoria Office – intrarea str. Menuetului, nr. 7, București, sector 1 și/ sau pe adresele de email: secretariat.dgpim@fonduri-ue.ro și covid19.sanatate@fonduri-ue.ro, până în data de 30 aprilie 2020.
Vă mulțumim.